Tradiții și superstiții în prima zi de Paște. De ce e bine să porți haine noi
Pe mesele românilor nu ar trebui să lipsească ouăle roșii, cozonacul, pasca și mielul. Pe lângă semnificația creștină, sărbătoarea a păstrat de-a lungul timpul o serie de superstiții.
Tradiţiile din popor zic că în prima zi de Paşte fetele trebuie să se spele pe faţă cu apă în care au pus un ou roşu, bănuţi şi busuioc, pentru a fi sănătoase tot anul.
La masa de Paște, în familie, membrii trebuie să guste bucatele duse la biserică în coşul pascal – coș care păstrează sporul casei: pască, ouă roşii, brânză, peşte afumat, şuncă, sfeclă roşie cu hrean, dulciuri, bani şi flori.
Ouăle se ciocnesc din prima zi de Paște până la Înălțare (Rusalii) și se rostește formula tradiționala “Hristos a înviat!”, la care cealaltă persoană îi răspunde “Adevărat a înviat!”.
Cele mai întâlnite superstiții de Paște
Sărbătoarea Învierii lui Hristos are în lume aspecte diferite, de-a lungul timpului păstrându-se tradiții și obiceiuri bizare sau amuzante.
La creștini, simbolul Învierii sunt ouăle roșii. Se spune că, după ce a fost răstignit, Maica Domnului a așezat un coș cu ouă lângă cruce, care au fost înroșite de sângele care picura din rănile Mântuitorului.
* La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă, la fel ca şi apa, are un rol purificator;
* În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul;
* Se spune că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate;
* În ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul;
* La masa de Paşti e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea;
Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Tradiții și superstiții în prima zi de Paște. Ce sunt considerate semne ale sănătății, bogăției și sporului în toate