Ajutor deces 2026. Care este valoarea și când se acordă

0

Până la adoptarea legii asigurărilor sociale de stat din 2026, cuantumul ajutorului de deces rămâne 8.620 de lei, iar în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului valoarea ajutorului de deces este de 4.310 lei (adică jumătate din cuantumul ajutorului care se acordă pentru decesul asiguratului/pensionarului).

 

Când se acordă ajutorul de deces

Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:

-asiguratului;

-pensionarului;

-persoanei care, în ultimele 6 luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această perioadă;

-persoanei aflate în timpul concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu;

-unui membru de familie al asiguratului, pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creșterea copilului, care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

Cine beneficiază în cazul decesului pensionarului/asiguratului/persoanei aflate în timpul concediului de creștere a copilului

În cazul în care cel care a murit este asiguratul, pensionarul sau persoana aflată în timpul concediului pentru creșterea copilului, ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz: soțul supraviețuitor; copilul; părintele sau oricare persoană fizică/juridică.

 

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *