Complicata viață amoroasă a actriței Brigitte Bardot. Patru căsătorii și peste 100 de aventuri

0

Considerată mult timp simbolul seducției franceze și supranumită „cel mai admirat export al Franței”, Brigitte Bardot a avut o viață sentimentală la fel de intensă precum cariera ei cinematografică. De-a lungul anilor, regretata actriță a trecut prin patru căsnicii și numeroase relații, despre care ea însăși a recunoscut că au depășit suta, inclusiv cu femei, potrivit Daily Mail Online.

Figura emblematică a „sex kitten”-ului european, Bardot a vorbit mereu deschis despre cum s-a raportat la dragoste și la bărbați. În memoriile sale, a explicat faptul că nevoia de pasiune a împins-o constant spre noi aventuri atunci când o relație devenea prea liniștită. Pentru ea, intensitatea era esențială, iar atunci când simțea că flacăra se stinge, pleca fără ezitare, scrie sursa citată.

Născută în 1934 într-o familie înstărită din Paris, Bardot a crescut în arondismentul 16, la câțiva pași de Turnul Eiffel. A studiat baletul în copilărie, iar la 15 ani apărea deja pe coperta revistei Elle, debut care avea să-i deschidă drumul spre modelling și apoi spre cinema.

O tentativă de suicid la începutul anilor ’50

La începutul anilor ’50, stilul ei se transforma treptat în imaginea care avea să o facă celebră: pantofi de balet, breton drept, ruj intens și ținute care îi puneau în valoare silueta.

Tot atunci l-a cunoscut pe Roger Vadim, tânărul asistent al regizorului Marc Allégret. Deși Bardot nu a primit rolul pentru care fusese chemată la audiție, întâlnirea cu Vadim a fost decisivă. Relația lor, inițial ascunsă, a stârnit opoziția părinților ei, iar tensiunile au culminat cu o tentativă de suicid a actriței, moment care i-a determinat pe aceștia să accepte legătura.

Căsătoria cu Roger Vadim

Bardot și Vadim s-au căsătorit în decembrie 1952, iar câțiva ani mai târziu Bardot devenea un fenomen internațional datorită filmului Și Dumnezeu… a creat femeia, regizat chiar de Vadim. Succesul peliculei în Statele Unite a transformat-o într-un sex-symbol global.

Căsnicia celor doi s-a destrămat rapid. După patru ani, Bardot și Vadim s-au separat, iar divorțul a urmat în 1957, ambii recunoscând infidelități. 

Brigitte Bardot a început apoi o relație intensă cu Jean-Louis Trintignant, partenerul ei din film, însă și aceasta s-a încheiat după doi ani, actrița implicându-se ulterior într-o relație cu cântărețul Gilbert Bécaud, apoi cu Sacha Distel.

Căsătoria cu  actorul Jacques Charrier

În 1959, Bardot s-a recăsătorit cu actorul Jacques Charrier, alături de care a jucat în Babette Goes to War. 

În ciuda faptului că nu își dorea un copil, presiunile familiei lui Charrier au convins-o să ducă sarcina la capăt. Nașterea fiului lor, Nicolas, în 1960, a fost dificilă.

Relația dintre mamă și copil nu s-a sudat niciodată. 

Divorțul Bardot – Charrier a fost pronunțat în 1962, iar custodia a revenit tatălui, amintește Daily Mail Online.  

About The Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *