18 decembrie 1737 - A murit celebrul lutier italian, Antonio Stradivari

Antonio Stradivari, cel mai faimos producător de viori, s-a născut în 1644 şi a lucrat în oraşul Cremona, din nordul Italiei. Primele instrumente cunoscute ale lui Stradivari datează din anii 1660.

Până în 1690, el devenise liderul producătorilor de instrumente cu coarde în Europa, statut pe care l-a păstrat până la moartea sa în 1737, notează https://guarnerihall.org/.

În calitate de cetăţean al Cremonei, moştenirea naturală a lui Stradivari includea o tradiţie de secole în realizarea acestor instrumente.

Andrea Amati (1505-1577), patriarhul viorii cremonese, a început să lucreze cândva în al doilea sfert al secolului al XVI-lea, asigurându-şi în cele din urmă patronajul unora dintre cei mai importanţi nobili europeni ai timpului său.

Trei generaţii succesive Amati au supravieţuit unor perioade extrem de grele prosperând ca producători de instrumente, inovând, rafinând şi cimentând reputaţia micului oraş italian ca sursă a celor mai bune viori din lume.

O generaţie de realizatori de instrumente cu corzi, care a apărut în mijlocul dinastiei Amati, a inclus producători extraordinari din familiile Guarneri, Rogeri şi Rugeri.

Cel mai remarcabil, Bartolomeo Giuseppe Guarneri „del Gesu” (1698-1744) a produs instrumente care rivalizează şi astăzi, cu cele ale lui Stradivari.

Dar în ceea ce priveşte designul inovator, calitatea materialului, finisajul şi rezultatele uluitoare, atelierul lui Stradivari i-a depăşit pe toţi ceilalţi producători clasici cremonezi.

Chiar şi sub influenţa lui Amati, modelele dezvoltate de Antonio Stradivari sunt distincte de oricare alt instrument din Cremona.

În 1684, a murit Nicolo Amati (1596-1684), patriarhul din a treia generaţie a familiei Amati.

Este posibil ca acest lucru să fi contribuit la ascensiunea lui Stradivari care, prin anii 1690, realiza un număr mare de viori după un model revoluţionar care avea să fie numit „Modelul lung”.

Acesta avea o cutie de rezonanţă mai mare şi folosea o arcuire puternică, oferind solistului acces la mai multă profunzime, sonoritate şi putere decât cea produsă de instrumentele contemporanilor lui Stradivari.

Anii 1690 au marcat, de asemenea, trecerea lui Stradivari către lăcuirea instrumentelor în nuanţe intense, un alt semn distinctiv foarte admirat al produselor sale.

Până în 1700, Stradivari şi-a asigurat un monopol şi producţia realizată în atelierul său s-a mărit pentru a satisface comenzile unei clientele internaţionale.

De-a lungul anilor, Stradivari a experimentat adaptând şi manipulând continuu formele modelelor cu care şi-a început cariera.

El a renunţat la „Modelul lung”, cândva în jurul anului 1699; în jurul anului 1709, a început din nou să meşterească instrumente de formă mare.

Viorile din perioada 1709-1717 sunt construite pe un model mai larg decât instrumentele „Model lung” din anii 1690.

Volumul lor fără precedent şi arcul foarte evoluat sunt semnele distinctive ale acestora, devenind printre cele mai dorite instrumente de solişti de-a lungul secolelor.

Niciunul dintre instrumentele realizate de Stradivari nu seamănă unul cu celălalt.

Nivelul extraordinar de execuţie şi finisare, precum şi cantitatea şi consistenţa producţiei de instrumente Stradivari din aceşti ani sfidează imaginaţia.

Din 1714 până în 1716, atelierul a produs anual până la 16 dintre cele mai îndrăzneţe, mai strălucitoare şi mai puternice instrumente muzicale din toate timpurile.

Producţia constantă de o calitate şi cantitate atât de înalte ar prezenta provocări pentru orice atelier artizanal de astăzi, chiar şi cu acces la unelte electrice şi iluminat modern.

În jurul anului 1707, Antonio Stradivari a început să realizeze violoncele pe un model redus ingenios, arcuit pentru o putere mare, care va ajunge să fie cunoscut sub numele de „Forma B”.

Modelul a facilitat o mai mare mobilitate, care se aştepta din ce în ce mai mult de la violoncelişti, şi a oferit interpretului acces la o putere fără precedent de a proiecta.

Puterea modelelor Stradivari, calitatea şi cantitatea instrumentelor pe care le-a produs au schimbat cursul istoriei pentru producătorii de instrumente, compozitori şi interpreţi.

În secolele ce au urmat realizării lor, viorile de după 1709, împreună cu violoncelele „Forma B” de după 1707, trebuie să fi jucat un rol în dezvoltarea conceptului modern de solist de coarde cântând pentru publicul de masă, în locuri publice din ce în ce mai mari.

Pe când Mendelssohn scria celebrul „Concert pentru vioară”, acompaniamentul puternic orchestrat a fost posibil prin inovaţiile remarcabile ale lui Stradivari, fără de care interpretarea muzicală ar fi putut lua un curs cu totul diferit.

Stradivari a fabricat, de asemenea, harpe, chitare şi viole – peste 1.100 de instrumente în total, după estimarea actuală. Aproximativ 650 dintre aceste instrumente au reuşit să supravieţuiască timpului, până în zilele noastre.

Totodată, numărul copiilor realizate după viorile Stradivari este remarcabil, fiind realizate milioane în toată lumea.

În ultimii 30 de ani prețul instrumentelor semnate Stradivari a crescut de peste 200 de ori, ajungându-se astăzi a fi estimate la 5-6 milioane de Euro per instrument (ceea ce ar însemna circa de 500 de ori greutatea lor în aur), și sunt în continuă creștere în funcţie de condiţiile în care au fost păstrate.

În 2012, vioara „Lady Blunt”, fabricată în 1721, a fost vândută cu 9,8 milioane de lire (echivalentul a 15,9 milioane de dolari), numele fiindu-i acordat după cel al nepoatei lordului Byron, care a deţinut vioara timp de 30 de ani.

Instrumentele Stradivari au fost numite de-a lungul timpului după proprietarii celebri cărora le-au aparţinut (Soil, Doamna Tennant, Elder, Tuscan, Medici, Amarillys Fleming, etc.), notează http://www.duelulviorilor.ro/.