16 februarie în Istorie
– 1933 – Pactul de reorganizare a Micii Înțelegeri (Mica Antantă) de la Geneva;
– 1976 – Convenția pentru protecția Mediteranei împotriva poluării;
– 1933 – Greva de la Atelierele CFR Grivița;
Sărbători nationale
Lituania — Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1918)
Sărbătorile Religioase
Biserica Ortodoxă
Sf. Sfinţiţi Mc. Pamfil preotul şi Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului
Sfântul Mucenic Pamfil, originar din oraşul Berit (azi Beirut), Sfântul Mucenic Pamfil a fost un om învăţat care a studiat Sfânta Scriptură şi a împlinit virtuţile creştine în timpul vieţii sale. El a înfiinţat în Cezareea Palestinei o bibliotecă foarte importantă pentru vremea aceea care avea peste 3000 de cărţi.
Sfântul Mucenic Valent a fost diacon şi cunoştea pe de rost Sfânta Scriptură. Slujea la Ierusalim în Biserica unde a suferit moarte martirică în timpul împăratului Diocleţian.
Sfântul Ierarh Flavian a fost Patriarh al Constantinopolului după Sfântul Proclu. Sfântul a fost contemporan cu Sfântul Leon, Papa Romei şi a luptat contra ereziei lui Eutihie şi Dioscor. El nu a mai reuşit să se bucure de triumful Ortodoxiei de la Sinodul al Patrulea Ecumenic de la Calcedon din anul 451, pentru că la sinodul de la Efes din 431 a fost bătut, iar după trei zile a trecut în veşnicie.
Biserica Greco Catolică
Ss. Pamfil, preot, martir și alți 11 însoțitori
Biserica Romano Catolică
Ss. Iulian și Iuliana, frați martiri
