În urma cu 49 de ani, 35 de state au semnat Acordurile de la Helsinki, in cadrul nou createi Conferințe pentru Securitate și Cooperare în Europa. 35 de state, altfel zis toate țările Europei, mai puțin Albania, aflată atunci în plină paranoia a lui Enver Hoxha, carora li s-au adaugat Statele Unite, Canada și Turcia.
A fost primul pas, înca modest, spre ieșirea din Razboiul Rece. Șefi de stat istorici, de la Gerald Ford și Brejnev pâna la Ceaușescu și Tito, au semnat declarația de 10 puncte prin care se punea capăt cel puțin unora din tensiunile Razboiului Rece. Uniunea Sovietica, la inițiativa căreia a avut loc reuniunea, a fost liniștită prin câteva din prevederile acordurilor, precum neamestecul în afacerile interne ale celorlalte state și inviolabilitatea frontierelor.
Pentru Moscova, asta aducea garanție că ocuparea unora din țările Europei de est care fuseseră înglobate în blocul comunist nu va mai fi contestată de către Occident.
Invers, Occidentul a obținut garanția că o parte cel puțin a drepturilor civile și sociale ale cetațenilor blocului comunist vor fi respectate și, într-adevar, un an mai târziu era fondat la Moscova Grupul Helsinki, de către, printre alții, Andrei Saharov, Elena Bonner și Anatoli Scharanski. Această organizație civică de activiști în favoarea respectării drepturilor omului nu ar fi putut funcționa înainte de semnarea acordurilor fară a fi sever reprimată.
Din Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa avea să se nască mai târziu actuala Organizație pentru Securitate și Cooperare în Europa, care astăzi nu mai face decât să supravegheze derularea alegerilor în țările membre, dar care a fost acum 35 de ani un prim forum de contact între cele doua blocuri care divizau Europa.
Propaganda comunistă a prezentat atunci acordurile de la Helsinki drept un mare succes pentru diplomația sovietică, și pentru Brejnev personal. URSS-ul și-a vazut, e drept, recunoscute granițele, cu excepția ocupării țărilor baltice, nerecunoscută, în schimb acordurile au dus și la apariția fenomenului disidenșilor, care nu căutau altceva decât respectarea prevederilor documentului comun. Și, desigur, un alt efect secundar negativ a fost acela că dictatori precum Ceaușescu și Honecker au găsit de cuviință că pot face ce vor la ei acasă, întrucât unul din punctele acordurilor era, și Ceaușescu se delecta mult repetând această formulă de câte ori putea : “neamestecul în treburile interne”.
