Semnificația florilor. Ce mesaj transmiți în funcție de florile oferite

0
pexels-photo-931179.jpeg

Fotografie de Secret Garden pe <a href="https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/931179/" rel="nofollow">Pexels.com</a>

În epoca victoriană, pe când exprimarea emoțiilor era descurajată, oamenii au dezvoltat limbajul florilor, cu ajutorul căruia își transmiteau cele mai profunde sentimente. Pe lângă simbolismul purtat de fiecare soi în parte, semnificația florilor se poate schimba în funcție de culoare.

Florile roșii

Florile roșii sunt cele mai cultivate în întreaga lume și poartă mesaje de iubire și pasiune. De aceea, florile roșii sunt adesea dăruite de Ziua Îndrăgostiților sau la întâlniri romantice. De asemenea, acestea mai pot simboliza curajul și respectul. 

Florile albe 

În general, culoarea albă este asociată cu pacea și inocența. Florile albe sunt utilizate în mod tradițional într-un buchet de mireasă sau atunci când aduci un omagiu cuiva. Astfel, florile albe transmit iubirea sinceră, empatia și respectul. 

Florile roz

Culoarea roz este întotdeauna asociată cu feminitatea. Florile roz reprezintă dragostea, fericirea, grația și blândețea. Le poți oferi oricăruia dintre prietenii sau membrii familiei tale. Florile roz sunt de obicei oferite mamelor de Ziua Mamei. 

Florile galbene

Florile de culoare galbenă înseamnă fericire și optimism. De asemenea, ele simbolizează energia pozitivă și prietenia. Fiind o culoare strălucitoare, galbenul scoate în evidență latura caldă și energică a unei persoane. 

Florile portocalii

Culoarea portocalie simbolizează bucuria și energia, iar florile portocalii reprezintă căldura și fericirea. Florile portocalii sunt asociate cu toamna, anotimpul schimbării. 

Florile mov

Florile mov au un farmec aparte, reprezentând eleganța, dar și misterul. De asemenea, florile mov sunt un simbol al regalității, reușind să transmită respectul și aprecierea. De aceea, în trecut, erau folosită la ceremonii de încoronare. 

Semnificația celor mai cunoscute flori

Semnificația florilor diferă în funcție de tipul florii, culoare sau ambele. Floriografia este arta de a comunica prin intermediul diferitelor tipuri de flori. Odată ce înțelegi semnificația florilor, oferirea buchetelor va deveni un cadou mult mai profund, care va transmite și cele mai profunde emoții. 

Iată care este semnificația celor mai cunoscute flori! 

Trandafiri

În toată lumea, trandafirul este fără îndoială un simbol al unor emoții foarte puternice. De la dragoste, pasiune și admirație, până la respect și empatie, trandafirii sunt întruchiparea celor mai profunde sentimente. Trandafirii au fost întotdeauna o alegere populară, fie pentru aniversări, nunți, absolviri sau orice altă ocazie specială. 

Trandafirul roșu este simbolul iubirii, cel alb semnifică speranța, iar cel roz feminitatea. 

Lalele

Laleaua, desemnată de experții noștri floarea anului 2023, este un simbol al speranței și al renașterii, fiind una dintre cele mai iubite flori de primăvară. Aceasta poate fi dăruită mamei pentru a spune “Mulțumesc”, soției pentru a-i transmite dragostea sau unei colege de birou pentru a-i lumina spațiul de lucru. 

Iriși

De-a lungul timpului, irișii au fost considerați o floare regală, în special în Europa, simbolizând noblețea. De asemenea, un buchet de iriși transmite speranță, încredere, înțelepciune.

Frezii

Freziile sunt flori atât de iubite pentru parfumul lor, dar și pentru mesajul pe care îl transmit. Frezia este o floare a prieteniei, simbolizează încrederea și va transmite celor dragi cât de importanți sunt în viața ta.

Narcise

Strălucitoarele narcise aduc veselie și energie pozitivă în casele tuturor. Înflorind la finalul iernii, narcisele simbolizează speranța noilor începuturi. De asemenea, narcisele semnifică și energie, creativitate, iertare.

Zambile

Îți poți imagina primăvara fără parfumul zambilelor? Nici noi! Pe lângă parfumul fermecător, zambilele au și un simbolism aparte, acestea semnifică sinceritate, empatie și dorința de a ierta pe cineva drag. 

About The Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *